Săptămâna verde: Elevi în vizită la barajul Firiza

2 minute de citit
- Publicitate -

La amenajarea hidrotehnică Strâmtori-Firiza, elevii Școlilor Gimnaziale “George Coșbuc” și „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din municipiul Baia Mare au luat parte la lecții interactive.

”Deși vremea a fost capricioasă uneori, oaspeții au fost impresionați atât de acest obiectiv, cât și de cadrul natural.
Colegii noștri din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Maramureș le-au dezvăluit informații privind structura și importanța construcției hidrotehnice, dar și cum decurge o zi de lucru a personalului de la baraj.

De asemenea, colegii din Laboratorul de Calitate a Apelor au organizat un laborator mobil. Elevii au aflat cum se prelevează probele de apă, cum se realizează analizele acestora și modul de interpretare a rezultatelor.

Aflată în administrarea Apele Române Someș-Tisa și exploatată în siguranță de specialiștii de la SGA Maramureș, acumularea reprezintă sursa de alimentare cu apă a municipiului Baia Mare, precum și a altor localități din județul Maramureș”, arată un comunicat al SGA Maramureș.

La fel de importante sunt funcționalitățile:

• protecţia împotriva inundațiilor a obiectivelor din aval;
• producerea de energie electrică.

Situată pe râul Firiza, în nordul municipiului Baia Mare (județul Maramureș), construcţia principală este barajul cu contraforţi Strâmtori-Firiza, având o înălţime maximă de 52 m, încadrat în clasa a II-a de importanţă şi în categoria A, adică baraj de importanță excepțională.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut