Spitalul Borșa, investiții de peste 50 milioane euro

1 minute de citit
- Publicitate -

Trecerea spitalului Borșa din subordinea Ministerului Sănătății în subordinea Primăriei așa cum a promis Ministrul Sănătății, Prof. univ. Dr. Alexandru Rafila la vizita făcută de curând, ar crea cadrul legal pentru dezvoltare, cu investiții de peste 50 milioane de euro.

Proiectul pentru modernizarea unității medicale este amplu, iar proiectanții s-au gândit la toate aspectele pe care le implică o unitate medicală care se respectă: de la facilități pentru medici și pacienți, până la specialități noi de care are nevoie orașul.

Se va construi un nou corp de clădire pentru urgențe, ATI, bloc operator, secții de acuți – chirurgie, pediatrie, neurologie, ortopedie, ginecologiel, iar clădirea existentă va fi reabilitată și modernizată pentru recuperare: recuperare respiratorie, ortopedică și neurologică, reumatologie. Totodată, se vor moderniza și bazinele de înot și sala de sport. Pe langa aceste investiții la spital, clădirea D3 va fi transformată în Secție paliativă.

Pe noul corp de clădire va fi construit heliportul și în imediata apropiere este proiectată deja o stație de ambulanțe. În ceea ce privește stadiul lucrărilor și finanțarea, se lucrează deja la documentația necesară.

 

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut