Pentru că sunt născut puțin mai devreme, îmi permit uneori să emit păreri. Personale. Sigur, nu sunt axiome care nu mai trebuiesc demonstrate, dar na… e de gusturi, alea care nu se discută 🙂
Ziceam deunăzi de piese, alea care au făcut istorie, care au avut priză la public, reinterpretate, reașezate, foarte puțin modificate. Deși o lege a bunului simț spune că „orice copie, indiferent cât e de bună, tot copie rămâne”, uite că, am și eu gusturi „păcătoase”. Mama mea, când lucram în radio, mă ruga uneori să pun „Black – Wonderful Life”. Îi făceam pe plac. O sunam după aceea. Îmi spunea cu lacrimi în glas: „Mulțumesc, dragul mamii”. Unul din puținele lucruri care o linișteau. Îi mai aduc aminte, zâmbește și fredonează încet… abia șoptit… wonderful life…
Peste ceva vreme, pe un CD, în mașină la un drum lung, aud varianta asta… cu Zucchero. Waw… Vocea asta, sună tare bine pe piesa asta. Sau mai bine zis, ȘI pe piesa asta. Vă las să o ascultați, să o savurați și să zâmbiți.
Vă rog frumos, dacă vă întâlniți cu mama prin oraș, să nu îi spuneți că am schimbat interpretul…
Dan Cristian COARDĂ
