La invitaţia Universității Tuscia din Viterbo, elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” au participat la Unitus Open Day

2 minute de citit
- Publicitate -

În inima Tusciei, în centrul Italiei, se află Viterbo, un oraș cu rădăcini străvechi care captivează prin frumusețea sa medievală și farmecul său captivant. Cunoscut pentru arhitectura și apele sale termale, Viterbo se remarcă drept o bijuterie ascunsă care cuprinde secole de istorie și cultură.

O plimbare pe străzile pietruite ale orășelului este ca o călătorie în timp. Orașul este renumit pentru centrul său istoric bine conservat, care încă își păstrează structura medievală originală. Străzile înguste ale cartierului medieval sunt presărate cu palate nobile, biserici și fântâni, fiecare dintre ele spunând o poveste unică a bogatei moșteniri culturale a orașului cunoscut ca reședință de vară a papilor.

În acest atemporal cadru urban, un grup de 10 elevi de la Colegiul Național Mihai Eminescu, însoțiți de doamnele profesoare Feder Liliana și Gabriela Măgurean, la invitația Universității Tuscia din Viterbo, au participat la programul Open day UNITUS, perioada coincizând cu celebrarea a 45 de ani de la înființarea  tinerei Universități. Deplasarea, cazarea, întreaga ospitalitate a fost finanțată de departamenul International Unitus.

Misiunea universității care promovează o ofertă educațională împărțită în cinci domenii de interes: Societate și Cultură, Sănătate, Știință, Viață și Tehnologie, prin care își propune să ofere pregătire academică și inserție în lumea muncii, se regăsește în motto-ul gravat pe frontispiciul intrării: “Sunt qui scire volunt ut aedificent… Et Charitas est”.

Timp de 6 zile, elevii au participat la cursurile facultăților (Agronomie, Economie, Inginerie, Litere și Drept, de Științe Motorii sau Pedagogie, Etnologie și Comunicare) care și-au deschis aulele, interacționând cu profesorii și studenții italieni sau străini, au participat la activități nonformale după orele de curs, în încercarea de a recrea viața de student.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut