La începutul secolului al XX-lea la Baia Sprie începe un amplu proces de urbanizare, apar numeroase clădiri particulare și publice noi. Se dezvoltă rețeaua de canalizare a orașului, care exploatează izvorul Czinkö și izvoarele din împrejurimi (se afla la poalele Ciontolanului). Se finalizează construcția uzinei de apă și a băii comunale. Problema rețelei de apă a orașului s-a pus în discuție în cursul anului 1902, după ce s-a pregătit un proiect care prevedea ca apa izvorului ”Czinko” să fie captată într-un bazin din care să se alimenteze rețeaua de apă a orașului. S-a proiectat realizarea a 5 cismele și 7 hidranți pentru stingerea focului. În 1904 s-a executat aproape integral acest proiect. La cantitatea de apă folosită și la instalația conductelor s-au făcut modificări serioase, în așa fel încât în 1902 s-a luat în calcul numai izvorul Czinko. Pe parcurs captările s-au dezvoltat la 8 izvoare, iar bazinul de apă inițial s-a dimensionat la 100 mc.
Construcția s-a modificat la 400 de mc., numarul cismelelor s-a mărit la 8, iar cel de hidranți la 19. S-a mărit deasemenea lungimea rețelei. Bugetul planificat în 1902 a fost de 2.400 coroane, dar în 1904 s-au cheltuit 55.000 coroane. După alte surse întreaga instalație de apă costă în jur de 86.000 de coroane. S-a luat în considerare consumul de apă pe cap de locuitor pe zi, conform ultimului recensământ anul 1900, orașul avea are 4580 locuitori. Pentru acești locuitori cantitatea de apă necesară era de 274800 litri, la care s-ar fi adăugat și consumul necesar pentru stingerea unor incendii, din această cauză s-a ajuns la concluzia că este nevoie de cantități mai mari de apă.
Proiectul lucrării, cât și întreaga instalație a rețelei orășenești a fost executată de inginerul Knuth Karoly din Budapesta (mai sunt și astăzi unele capace). Proiectantul a ținut cont de cele mai mici detali tehnice. Se știe că în aceea perioadă, majoritatea populatiei locuia pe strada principală care traversa orașul și pe cele două străzi paralele cu aceasta. Pentru ca și locuitorii din străzile laterale să fie luați în considerare, era necesar ca și conductele de apă să fie prelungite, iar cismelele să fie împărțite aproximativ egal peste tot. Proiectul era realizat în așa fel încât izvoarele să fie captate și conduse într-un bazin care era situat pe cea mai înaltă parte a rețelelor. S-a luat în calcul și varianta cea mai ușoară, captarea izvorului Czinko și a celorlalte izvoare într-un pârâu, iar acestea să fie tratate impreuna printr-o instalație unica, dar specialiștii au refuzat un astfel de sistem.
„Izvoarele sunt la distanțe mici, de sute de metri unul de celălalt, astfel incat captările nu au prezentat cheltuieli deosebite, dar au oferit siguranța că imediat după captare sunt controlate și ferite de orice fel de pericol. Pâraiele curgătoare sunt expuse la diferite pericole, de exemplu în cazul trecerii peste pășuni unde, din cauza animalelor sau după ploi, apa se tulbură. Ar fi existat posibilitatea instalării și a unui sistem de filtrare, dar acesta ar fi adus cheltuieli mult mai mari și în plus, apareau cheltuieli de exploatare și forță umană. Pe marginile râurilor curgătoare este practicat sistemul de filtrare, dar apar diferite probleme, apa nu este garantat purificată. Pentru aceste motive s-a hotărât ca izvoarele să fie captate imediat la origine și cu cădere liberă să fie conduse la bazinul de colectare”.
De asemenea s-a calculat capacitatățile izvoarelor : Izvorul cel mai mic dă 0092 litru/sec, adică 7918 l/zi și cel mai mare, adică Czinko dă un 1 litru/sec adică la 24 de ore, 86100 litri de apă. Toate cele opt izvoare dau 348 l/sec, respectiv 300672 l/zi conform măsurătorilor din 5 noiembrie 1904. Astfel orașul primește zilnic 300 mc apă, din care pe fiecare locuitor 66 litri. Captările s-au făcut în diferite feluri conform necesităților. Unele s-au realizat cu uși sau deasupra cu protecție de fontă, chiar cu puțuri. Fiecare captare retine o mică cantitate, acolo se află o sită de cupru cu un vas de tablă zincată, zăvorul de închidere, sita de preaplin și robinetul de închidere. Fiecare cameră are și aerisitor. Camerele s-au pregătit cu cea mai marte atenție și în așa fel încât să aiba cale de acces corespunzătoare. Pereții sunt turnați din ciment portland și tencuiți. În jurul captării terenul este bătut cu pământ, în așa fel ca apele de ploaie să nu pătrundă în interior. La exterior fiecare captare este îngrădita cu pereți de piatră. Deasupra captărilor sunt amenajări de pământ cu iarbă.
Captările au fost executate de către oraș, iar instalațiile au fost asigurate de o firma specializată. De la captare și până la colectare apa curge prin conducte de fontă în care apa curgătoare este la jumătatea conductei, îngropată la un metru sub pământ. Lungimea aceastora este de 110 metri, iar diametrul între 5-19 cm.
Bazinul era format din 2 camere pline cu 100 mc apă. „Bazinul este construit din ciment portland, la o parte de ciment s-au adăugat 3 părți de nisip și 4 părți de pietriș. Interiorul și exteriorul sunt tencuite, interiorul fiind finisat. Spre oraș, bazinul are o arhitectură frumoasă, la mijloc cu o ușă de fier după care sunt prevazute scări. Rețeaua de apă a orașului avea 2,7 km. Se întinde pe străzile Hunyadi Matyas (actuala str. Săsar), Piața Hunyadi Janos (centrul vechi) , str. Baia Mare (Gutinului), Arpad (str. Cavnicului vechi), str. Scolii (Iorga) de acolo la băile orașului și la abator. În trei locuri traversează Săsarul.
Conductele sunt la 1,5 metri sub pământ. Lucrările de îngropare s-au executat din forțele proprii ale orașului, stâncile și pietrele au cauzat multe dificultăti. La fiecare capăt de conductă există robinet de golire. Conductele au fost încercate la presiune de 15 atmosfere. Distanța dintre cei 19 hidranți de incendiu este de 120 metri. Se află fiecare sub pământ, protejati în așa fel încât iarna să nu înghețe și sunt prevăzuți cu robineți de golire. Pe pereți sunt semne pentru toate instalațiile (cu datele corespunzătoare). Existau 8 cișmele de unde se alimenta populația”. O parte din informațiile cu privire la captarea izvorului Czinko, au fost preluate din ziarul local de atunci : „Felsőbányai Hírlap”, Anul 9, Nr. 23 din 9 noiembrie 1904.
Trebuie să menționăm că după epidemia de ciumă din anul 1742, când își pierd viața în jur de 700 locuitori , autoritățile orașului Baia Sprie vor fi preocupate de alimentarea orașului cu apă prin apeducte. Astfel pe anul 1774 se constuiește un apeduct format din tuburi de lemn, ce cobora pe valea pârâului Puy. Atașat prezentăm harta hidrografică a zonei cu apeductul respectiv. Pe parcurs tuburile de lemn vor fi înlocuite cu cele din argilă arsă, iar pe la mijlocul secolului al XIX-lea vor fi folosite tuburi de sticlă.
Sursa: Muntean, Gheorghe, Orașul Baia Sprie în perioada Marelui Război 1914 – 1918, Editura Marist, Baia Mare, 2020; Muntean , Gheorghe, Baia Sprie în perioada interbelică 1918 – 1940, Editura Marist, 2022.