Handbal Masculin: Minaur Baia Mare – Steaua București scor final 32-27 (16-13)

4 minute de citit
- Publicitate -

Joi, 4 aprilie, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și Steaua București, joc din cadrul etapei a 21-a din Liga Zimbrilor. Băimărenii s-au impus clar, cu 32-27, iar cu cinci etape înainte de final au opt puncte mai mult decât Potaissa Turda. Având în vedere că turdenii mai au de jucat și cu Dinamo, șansele ca Minaur să termine pe podium sunt și mai mari.

Momentan, conducerea (tehnică și administrativă) se concentrează pe trei planuri, toate importante și în toate există șanse de reușită. E greu de gestionat totul, pentru că mai apar și accidentări, apar și alte probleme. La meciul cu Steaua nu a evoluat deloc Mollino, iar Vujovic a jucat cu probleme serioase la spate. Cu toate acestea, muntenegreanul a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren.

De asemenea, suntem fericiți să vedem că Minaur are suportul unui public destul de numeros, în pofida zilelor și orelor de desfășurare ale unor meciuri. Succesele aduc oamenii la sală, munca și dăruirea în teren.

CS Minaur Baia Mare – CSA Steaua București: 32-27 (16-13)
  • Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 1.300 spectatori
  • Arbitri: Anton Nicolae Drăgănescu (Târgu Jiu) și Silviu Florin Rădulescu (Drobeta Turnu Severin). Observator FRH: Remus Cojocaru (Brașov).
  • Aruncări de la 7m: 7-3 (transformate: 6-1; au ratat: Botea / Meșter, Șandru). Minute de eliminare: 6-10 (Nagy, Fotache, Cumpănici / Burlacu 3, Grbovic, Mousavi; înmin. 46, Burlacu a fost descalificat pentru trei eliminări)

Minaur Baia Mare:

Anton Terekhov (6 intervenții), Barna Buzogany (2 intervenții, a apărat și 2 de 7m), Hayder Al-Khafadji (nu a jucat) – Tudor Botea 8 (2 din 7m), Gabriel Cumpănici 7, Stevan Vujovic 7 (4 din 7m), Milan Kotrc 3, Erik Leonard Pop 3, Artem Kozakevych 2, Robert Nagy 1, Viorel Fotache 1, Ovidiu Ardelean, Tomas Cip. Nu au jucat: Remus Chiș, Vlad Andrei Pop.

Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș

Steaua București:

Ionuț Iancu (4 intervenții), Alexandru Pașca (o intervenșie, a apărat un 7m), Ionuț Ciobanu (nu a jucat) – Krsto Milosevic 6, Nemanja Grbovic 6, Gabriel Burlacu 2, Valentin Ghionea 2, Alexandru Tărîță 2, Ciprian Șandru 2, Savo Mester 2 (unul din 7m), Aron Dedu 1, Sabin Constantina 1, Mihnea Toma 1, Cosmin Ilie 1, Milan Popovic 1, Alireza Mousavi.

Antrenor: Ionuț Georgescu

Minaur este calificată și în semifinalele EHF European Cup, unde va juca cu islandezii de la Valur (20/21 aprilie și 27/28 aprilie, primul meci în deplasare). De asemenea, Minaur va juca acasă cu CSM Focșani, în sferturile de finală al Cupei României (programarea inițială e pe 16 aprilie – aici e posibilă modificarea datei).

Sigure ca date sunt meciurile din deplasare cu Focșani (10 aprilie) și cel de acasă cu Bacău (14 aprilie). Ar mai rămâne alte trei: cu “U” Cluj-Napoca (deplasare), cu Suceava (acasă) și la Timișoara.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut