Sunt în clasa a cincea și fac parte dintr-o clasă care și-a căpătat reputația de clasă cu copii obraznici.
Cum ne comportăm la școală? este o întrebare pe care ne-o adresează zilnic aproape fiecare profesor. Sunt de acord că este o întrebare bună la care am să încerc să răspund în câțiva pași simpli.
În primul rând, ne dăm silința să supraviețuim presiunilor care vin din partea colegilor, profesorilor, materiilor dar și părinților.
În opinia mea toată lumea are nevoie de încredere de sine. Unii ne-o dau, alții ne-o fură și pe cea pe care cu greu reușim să ne-o construim singuri. Fără această încredere, noi ne acoperim fața cu o mască care nu ne reprezintă.
Pentru a rezista, încercăm să părem în ochii celorlalți persoane impunătoare, cu o atitudine impozantă. Toți vrem să fim războinici, dar în interiorul nostru suntem doar niște copii firavi, speriați de lumea din afară.
Popularitatea este o armă, la care mulți visează. Pentru a nu ne pierde reputația pe care am dobândit-o, căutăm motive pentru care vom fi catalogați ca fiind duri sau nepăsători. Ce motiv ar fi mai bun decât nefăcutul temelor? E un fel de răzbunare pe care nu sunt sigură că o înțelegem. Ea se întoarce mereu împotriva noastră. Ne creăm singuri gândul că suntem de fapt incapabili să ne rezolvăm problemele (temele).
Așa cred eu că se ajunge la punctul în care alegem să ne lăsăm de învățătură și să ne preocupăm doar de întreținerea măștii pe care o purtăm în fața așa-zișilor prieteni sau profesori.
În acest fel profesorului i se dezintegrează onoarea pe care i-o oferă profesia.
Atunci când nu ne facem temele, dascălul începe să se simtă neputincios să ne învețe. Astfel se ajunge la momentul în care profesorul și elevul își creează propria dispută. Dar niciunul nu cedează, niciunul nu câștigă.
Adriana Bota-Lazăr
