Campanii, alegeri, promisiuni. Aleși, rezultate

5 minute de citit
- Publicitate -

Iată că se apropie din nou alegerile, adică acel an în care se promite cel mai mult. Din păcate, mulți români rămân dezamăgiți de cei pe care au pus ștampila, dar există și aleși care își iau funcția în serios și fac tot posibilul să nu-i dezamăgească pe oamenii care i-au ales, o idee bună ar fi ca acei aleși ,,buni” , să fie promovați cât mai mult, ca să vadă și ceilalți că ”SE POATE”.

Eu am să dau un exemplu de primar de care sunt sigur că majoritatea localităților din România ar avea nevoie. Este exact acel OM care îl așteptăm cu toții de peste 30 de ani, să vină și sa facă acea schimbare.
Am asistat cu drag la acea schimbare in ultimii 3-4 ani și într-adevăr este un sentiment plăcut să vezi cum locul tău natal se dezvoltă de pe o zi pe alta.
Probail dezvoltarea se observă mai bine în cazul meu, locuind în străinătate și de fiecare dată când vin acasă, văd proiecte noi.

Este vorba despre primarul comunei Rona de Sus, Semeniuc Alexa, iar mai jos vedeți o listă cu proiectele realitate, în curs de dezvoltare sau semnate în primul mandat al domniei sale:

Infrastructura rutieră

  • Asfaltarea a 12 străzi secundare, printre care amintim: str. Fedețul, str. Osoi, str. Gruni, str. Sușman 1, str. Sușman 2, str. Cărnazova 1, str. Cărnazova 2, str. Jidicea, str. Ret 1, str. Ret 2, str. Bisericii Greco-Catolice, str. Bikokert;
  • Efectuarea de reparații curente pe străzile: Sușman, Ihrovășce, Șcabrăneț, Babăciove, Oboci Măgura, Jbări (Soloneț), Hurgoi (za mostamă), Babăciove (Mateiove), Osoi (Bud), Ștrec și Artelove;
  • Consolidarea podului Soloneț și realizarea unui zid de sprijin
  • Deschiderea a 4 drumuri noi, impracticabile transportului auto/agricol până la momentul intervenției, situate pe strada Sușman (lângă familia Huntai), strada Beriznăcă/Osoi( lângă familia Vărva), Jbări, Cimitir Coștiui;
  • Finalizarea ”Podului Sușman”, zona CFF
  • Construirea Podului peste pârâul ”Lal”, în parteneriat cu UAT Rona de Jos
  • Efectuarea lucrărilor de reparații la drumul de pe strada ”Ret 3”, situat în zona ”Calvaria”, precum și efectuarea de lucrări de facilitare a accesului către gospodăriile locuitorilor din satul Coștiui;

Apă și Canalizare

  • Extindere rețelei de  apă-canal, branșamente și racorduri pe strada Soloneț 2 și 3, strada Cărnazova 1 și 2, strada Dispensarului, strada Pietrăriei, str. Sușman 1 și 2, strada Jidicea, str. Bikokert, strada Ret 2, strada Bisericii Greco-Catolice, strada Primăriei 1 și 2;
  • Înlocuirea țevilor vechi din metal cu țeavă nouă tip PVC, pe o lungime de 448 mp, atât în comuna Rona de Sus, cât și în satul Coștiui;
  • Decolmatarea aducțiunii de apă Criva și Cornet.

Sănătate

  • Schimbarea în totalitate a acoperișului Dispensarului Uman din centrul comunei, acțiune care era necesară având în vedere riscul de prăbușire al acestuia;
  • Reamenajări și Construcții
  • Construirea ”Capelei mortuare din comuna Rona de Sus”,
  • Construirea terenului de sport multifuncțional, de tip sintetic,situat în curtea Școlii Gimnaziale Rona de Sus;
  • Amenajarea locului de joacă din spatele Școlii Gimnaziale Rona de Sus;
  • Amenajarea zonei din fața clădirii Primăriei comunei Rona de Sus(Parc);
  • Refacerea acoperișului și zugrăvirea fațadei sediului primăriei;
  • Redeschiderea terenurilor de sport din comuna Rona de Sus și satul Coștiui, ca urmare a efectuării diverselor lucrări, precum cilindrarea ambelor terenuri destinate practicării sportului, vopsirea porților, marcarea terenurilor cu vopsea specială, refacerea gardului prin schimbarea plaselor care împrejmuiește terenul din Coștiui;
  • Montarea plăcuțelor bilingve cu denumirea localității

Țin să precizez că lista de mai sus este pentru sfârșitul anului 2 de mandat. De atunci s-au mai făcut multe proiecte, dintre care  unul foarte important: renovarea și redeschiderea băilor sărate Costiui, proiectul care ebutează în această vară.

Deci….. vedeți că se poate și în România ? Trebuie găsit și ales acel OM . Eu l-am găsit!

Ioan-Mihai Godenca

Platforma Civică Diaspora Unită

foto: Semeniuc Alexa

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut