„Sigur nu îs! Nu știu sigur… O fo Văsălie din Dâmbu Bodii… da nici de el n-o fo făcută că o fo făcută dinaintea lui!” îmi povestește Vicențiu despre Casa Preluca din Muzeul Satului, casă căreia în Preluca Nouă i se spunea Casa Bodii.. „Am înțăles de la tata că nici de el, de Vasalie, n-o fo făcută că o fo mai dinainte, nu știu exact! El o fo pân o mnie opt sute și ceva născut, o mnie opt sute șeptezăci și ceva. O fo stră străbunicu mneu… casa îi făcută mult dinaintea lui! Da, da… Îi mai dinainte făcută de oarecine dinaintea lui… ”.
Vicențiu Florian e meșter popular, învelește case cu paie și nu doar în Maramureș ci în toată țara și la multe muzee din țară. Așa a fost să fie, să învelească în toamna anului 2020 Casa Preluca din Muzeul Satului, casă în care s-a născut tatăl lui, Badea Văsălică fie iertat și în care au trăit cinci generații: „tata o fo ultima generație care s-o născut în casa asta. O fo bunicu Ion din Dâmbu Bodii, o mai fost un Grigore, străbunicu mneu, apoi Vasalie din Dâmbu Bodii, stră străbunicu mneu… și o mai fo oarecine dinaintea lui, deci cinci generații o trăit în casa asta, sigur!”
Nu s-a gândit vreodată că o să ajungă să facă și lucrul ăsta cum nu s-a gândit că o să ajungă meșter popular căutat în țară la multe muzee pentru acoperișurile cu paie: „nu m-am gândit io niciodată că o să ajung să fac un acoperiș pă casa bunicilor mnei, să lucru , să întrețân ceva la ie… nu m-am gândit niciodată la asta… cum nu m-am gândit nici că oi lucra vreodată cu lucruri de aieste. Că tata m-o tăt îndemnat cu lucrările aieste și tăt am mărs cu el de coptil la lucrări încoace și încolo, io așe am început, nu neapărat că aș hi vrut io să fac asta. Și amu ia…”
Amu ia, Casa din Preluca are acoperiș nou și este și pe dinăuntru, și pe dinafară mândră tare, aranjată în rânduială. Până atunci, câte ceva despre ea și povestea ei , mai departe: a fost cumpărată în anul 1972 de către Sabin Șainelic, celebru etnograf al cărui nume îl cunosc și tinerii din Preluci, a fost adusă la muzeu în 1975 (în acești trei ani au locuit în ea mai departe membrii familiei de la care a fost achiziționată casa) și a fost ridicată în Muzeul Satului în 1976. Casa a fost demontată într-o zi de o echipă de muncitori harnici, coordonați de un dulgher și un tâmplar (din Curtuiuș) foarte pricepuți: Matei și Toma care, după ce s-au pus pe lucru, nu l-au mai lăsat până seara.
Apoi a urmat o masă, un ”mniezuc” de chef, un ”pticuț” mai multă horincă, un tractor cu casa-n spate, muzeografi cu membrii familiei de la care a fost cumpărată casa înghesuiți într-un Aro, cu o sticlă de horincă – că nu puteau merge neînsoțiți oamenii muzeului ”batăr până jos în Copalnic”, povești, zdruncinături și râs – de toate astea își aduce aminte cu drag și lumină în ochi dna Janeta Ciocan, cunoscut etnograf, căreia, ca și domnului Șainelic, Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare îi datorează enorm. Casa a fost depozitată apoi pe platformă, lemnul a fost curățat, tratat în bazinul de imersie, lăsat apoi la uscat timp de două luni și apoi, într-o lună de zile, casa a fost ridicată.
”Este o casă deosebită! – îmi spune dna Janeta Ciocan – în primul rând prin dimensiunile camerelor. E clar că a fost a unei familii foarte bogate, cine nu era bogat nu își permitea camere de dimensiunile astea. Apoi perioada de construcție… în acea perioadă, sfârșitul Sec al XVIII-lea, foarte puține case erau cu două încăperi, era tinda de obicei și eventual o cămară, dar nu două camere. Casa marchează, atenție!, marchează anumite schimbări, în primul rând prin cele două camere și prin construcția prispei care nu se mai întinde pe toată fața casei. Și e toată din lemn de stejar.”
Acest tip de prispă a fost des întâlnit la începutul sec al XIX-lea în Țara Chioarului, Țara Lăpușului și Codru după cum spune doamna Janeta în cartea ”Lemnul în comunitatea tradițională”. Si aici, la Casa Bodii, prispa se întinde doar cât ține tinda și ”ceie casă”, camera de sărbători sau ”casa curată” și este susținută de stâlpi sculptați cu motive geometrice care se prind sus în cunună și la bază într-o balustradă de scânduri. Fundația casei este așezată în Muzeul Satului pe piatră de carieră dar am aflat atât de la Vicențiu cât și de la localnici că fundația originală era din piatră scoasă din dealurile Prelucilor. Având acces la resursele naturale, prelucanii foloseau pentru fundațiile caselor și a șurilor piatră din dealurile din jur, numită de ei ”ptiatră sură” sau piatră de vale, pe care o scoteau cu carăle cu boi sau cai din Valea Satului, Valea Ră etc. Tălpile casei sunt din lemn de stejar, fasonate pe patru fețe iar pereții, tot din lemn de stejar, ”din bârne rotunde decojite așezate în sistem blockbau și îmbinate în cheutori drepte” (din cartea ”Lemnul în comunitatea tradițională”).
Lemnul folosit era tăiat din pădurile de stejar de pe Dealurile Prelucilor. Între bârnele casei e lipitură cu pământ, dar cercetarea de pe teren precum și fotografiile de când era casa în Preluca îmi confirmă ceea ce bănuiam: casa a fost ”cercuită”, adică au fost bătute lețuri de lemn peste care s-a făcut lipitură sau tencuială cu lut atât în interior cât și în exterior și a fost zugrăvită în alb și putem bănui că așa a fost de la început, deoarece albastrul, sau ”mnieruiala”, ”mnierâiala” însemna la început iobăgie iar pe dealurile prelucilor țăranii au fost scutiți de dările către Imperiul Austro Ungar, au fost oameni liberi cu titlu de nemeș iar casele erau aproape toate zugrăvite în alb și așa s-au păstrat până târziu.
Abia la începutul sec XX, ”mnierâiala” pe pereții caselor devine o modă și se vopsesc pereții caselor și cu albastru și cu galben. Dar au rămas ceva mărturii despre cum erau casele o dată în Preluca? ”Apoi io țâi minte că îmi zâce un bătrân când eram io tânăr că mere la târg în Boi (Boiu Mare) și vide casăle la Preluca și tăte erau albe, că numa casă albe să videu pă tăte dealurile noastre. Așe o fost, aproape tăte o fo albe , mai încoace o apărut și la noi cu abastru și galbăn, îmi zâce tătuca, da nu o fo veștite numa cu albastru, erau cu galbăn și albastru; da nainte erau cu alb! Țâi minte că îmi zâce tătuca de casa lui Petrea di pă Deal, o fo ce mai mare casă, doși o avut tri, patru încăperi și o fo făcută tăt pă la o mnie opt sute . Era casă cu frigurie, casă de bocotani și o cameră era numa cu slănini și brânză și mâncări. Că zâce că ave în pod câte o bârnă agățată de tavan care apăsa brânza în bărbânță” își aduce aminte Ionel de la Arțar din Preluca Nouă.
Despre povești cu casa lui Petrea di pă Deal și alte case își aduce aminte și prof Ana Bisztricki Florian: ”era o casă mare, așa îmi zicea tătuca, cu camere multe, cu bunătăți, cu bărbânțe mari, multe, în care era îndesată brânza. Era una din cele mai găzdace case. O stricat-o apoi unchiu Augustin și o dus lemnul. Dar casele erau albe , cele mai multe, țin minte aici în jurul nostru: casa lui Tătiana lui Ignat, o căsuță pă Ciocan, erau multe… erau lipite cu lut și zugrăvite în alb.”
Dar să ne întoarcem la Casa Bodii….Are trei încăperi: tinda, în care se intră din prispă și din care se intră în alte două încăperi: în stânga în casa de locuit, camera de toate zilele și în dreapta în ”ceie casă” după cum i se spune de către localnici camerei curate, cameră folosită de sărbători. În camera de toate zilele se află vatra deschisă, lângă ușă, construită din lespezi de piatră și cărămidă într-un zid de piatră lipit cu pământ. Sistemul de evacuare a fumului se face prin băbătie în tindă și din tindă fumul ieșea direct în pod, unde se puneau la afumat bunătățile din porc; se știe că fumul conservă, astfel se poate explica de ce paiele, așezate prin călcare pe acoperișul casei construit din grinzi de lemn de stejar, se schimbau doar la câțiva zeci de ani, cum se schimbau de altfel pe toate casele. Acoperișul este în patru ape și este de două ori mai înalt decât pereții casei.
Mândră casă, cu poveste bogată, cu oameni într-adevăr bocotani… că se zice că Vasalie din Dâmbu Bodii, cel dinaintea căruia e construită casa, a fost un om foarte bogat și nu numai: ” era un om foarte mare, foarte puternic, îmi povestea tata… ce știu despre Vasalie din Dâmbu Bodii îi că el o mărs în război în Germania cu o părete de cai, din Preluca Nouă și o stat șepte ani și după șepte ani s-o întors înapoi tot cu cai, cu alț cai, cu hamuri de i le-o dat din partea regelui! Pă fiecare curălușe era ștanțat cu regele di pă vremea aceie… deci el după șepte ani de zile s-o întors înapoi tăt cu cai. Da i-o dat de-acolo un fel de mulțumire! cu cai s-o dus în Germania și cu cai o vinit” , îmi povestește Vicențiu. Oare cum s-ar fi putut întâmpla asta, să stea șapte ani, m-am gândit eu mai apoi, dacă Primul Război Mondial a început în 1914 și s-a sfârșit în 1918? Cu ajutorul lui Marius Ardelean, arheolog la Muzeul de Istorie din Baia Mare, am reușit să-mi explic: fiind pe front în armata Imperiului Austro Ungar, a ajuns în Ungaria sau în Slovacia iar venirea acasă a putut dura și ea o perioadă destul de lungă de timp, poate chiar doi, trei ani de zile. Poate a muncit cu caii, să se întrețină, pe ici pe colo, poate nu a fost lăsat din armată chiar după terminarea războiului și fiind priceput s-a ocupat de caii armatei sau… cine știe!? Ei, după întoarcerea acasă, Vasalie din Dâmbu Bodii și-a găsit nevasta măritată cu Petrea din Vale și cu o fătucă de doi ani. Nevasta îl crezuse mort.
”Da Vasalie o luat fata pă numele lui, că ie, nevastă-sa, s-o dus inapoi cu el, cu Vasalie, după ce o vinit el acasa. Si fata, după ce o crescut si el o ajuns batran, i-o luat jumatate din averea lui, a lui Vasalie. Victoria din Vale, că așe i-o zâs ei în sat, fata lui vitrega, o fo tare de mninune!” … Și fata vitregă, fata pe care nevasta lui o făcuse cu altul din sat tot în această casă a locuit. Și după Vasalie, om tare, harnic și bogat, a venit Grigore și după Grigore a venit Ion și apoi s-a născut Vasile sau badea Văsălică (după cum l-am cunoscut și eu) și apoi Vicențiu care în septembrie a învelit În Muzeul Satului casa străbunilor lui… da ”baiu îi că nu mai sunt paie așa cum erau o dată, că nu mai seceră nime cu mâna, nu să mai treieră cu batoza, nu mai îi paiu întreg și nu mai țâne acoperișu așe cum țâne odată…”
Și apoi cine o fi făcut casa? Cine o fi învelit-o întâia dată? Ce clacă mare o fi fost la ridicarea ei? Cum or fi tăiat lemnele din pădure, ce meșter o fi condus lucrarea, ce oameni or fi fost înaintea lui Vasalie, ce bucurii, ce drame, ce povești? Ce întâmplări? Câți prunci or fi ascultat povești pe lângă vatră, ce oameni au fost înainte? Cum or fi trăit cei de pe urmă? De ce- i se spune Casa bodii?? Asta nu mai știu…
Am aflat povestea asta și a unor oameni ce au trăit în ea și apoi, povestea lucrului parcă merge mai bine cu povestea omului, că așa capătă lucrul identitate.
Poveștile sunt peste tot…Casa Bodii, din Preluca Nouă, e la muzeu. Și apoi știți cum cred că ar zice oamenii casei? ”Faceți bine și mai haidaț pă la noi!”, haidaț să vedeți mândrețe de casă, să ascultați povești, să vă imaginați oameni lucrând în rânduială pe lângă ea; ”mai haidaț pă la noi” prin satul din oraș și povești despre rânduielile de aici o să vă mai spunem.
Ștefan Florian, muzeograf 2019-2021 (https://www.facebook.com/MuzeulSatuluiBM)
