Școlarizarea elevilor provenind din grupuri defavorizate
Da! Nu le voi spune altfel decât elevi care provin din grupuri defavorizate ( sociale, etnice, etc), pentru că deja stigmatul lor e unul greu de dus, nu trebuie să-i mai etichetăm și noi cu alte sintagme umilitoare.
Factorii decizionali au încetățenit exprimarea ,, pungi de sărăcie” , o expresie greu de digerat pentru mine. Ce simplu… pungi de sărăcie… le reamintesc celor care abordează acest fel de a se raporta la unii cu care soarta nu a fost la fel de norocoasă, că în fața lui Dumnezeu toți suntem egali.
Ați avut preocuparea oare de a intra în sălile de clasă unde învață copiii aceștia?
V-ați întrebat, atunci când i-ați considerat niște cifre pe o foaie de hârtie și i-ați împărțit prin școli, dacă împărțeala voastră nu le expune suflețelele la autoizolare?
V-ați întrebat care e situația lor familială, înainte să îi etichetați drept needucabili, neintegrabili?
Ați fost vreodată curioși câți bani a investit țara și Europa în sprijinirea lor și care au fost rezultatele efective ale tuturor proiectelor? Cu cât au crescut procentele? ( dacă tot vorbim de cifre)
Aș spune mai multe, dar atunci când abordezi niște subiecte la modul principial, există întotdeuna cineva care o ia pur personal. Intenția mea nu e să deranjez, nu discut despre cineva anume, deși mulți se vor regăsi în rândurile mele, dar cu siguranță, niște semnale de alarmă trebuie trase. Povestea despre integrare e frumoasă, fondurile europene sunt generoase, proiectele pentru astfel de grupuri țintă sunt multe și bine scrise, dar copiii…. beneficiarii… dacă la final de ciclu, dintr-o generație întreagă nimeni nu ajunge la pragul umilei note de 5, la un examen național, credeți că e un sistem bazat pe normalitate?
Nu vă mai bateți capul cu răspunsuri la întrebările mele. De mult am pierdut contactul cu pământul. Clar.
Calculăm procente de promovabilitate la Evaluări Naționale sau Bacalaureat, doar după ce eliminăm pungile de sărăcie. Ne raportăm la nivel național și avem impresia că suntem câștigători, dar de fapt ne furăm căciula singuri.
Mă bucur când vizitez școli și văd că sunt elevi din medii defavorizate care reușesc prin educație, cu sprijinul dascălilor devotați, să își depășească condiția. Sunt rari, dar mai sunt.
Copiii provenind din grupuri defavorizate nu au nevoie de nimic altceva, decât de puțină atenție, de un strop de bunăvoință, un munte de răbdare cu care să pătrunzi în universul lor și de iubire. Multă iubire! Atât de multă încât să compenseze lipsa de afectivitate și echilibru emoțional din familia de proveniență, să compenseze lipsurile materiale, care produc reacții frustrante, să le asigure doza de respect de care au nevoie ca să înceapă să creadă în ei și în tine ca educator.