Din luna februarie, în Sighetu Marmației va fi deschis un sediu secundar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș.
Astfel, locuitorii din Maramureşul Istoric care doresc să-şi înmatriculeze maşinile sau să obţină permis de conducere, vor fi scutiți de drumuri până în Baia Mare.
„În luna iunie a anului trecut, prin Hotărârea de Consiliu local nr. 126/2023 am aprobat transmiterea în folosință gratuită către Ministerul Afacerilor Interne – Instituția Prefectului județului Maramureș a unui spațiu proprietate privată a municipiului Sighetu Marmației pentru deschiderea în orașul nostru a unui sediu secundar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a vehiculelor.
Imobilul, situat pe strada Alexandru Ivasiuc nr. 15, va deservi cetățenii din Maramureșul istoric și va asigura înmatricularea definitivă, autorizarea provizorie, preschimbări permise de conducere și programări pentru proba traseu în vederea obținerii permisului de conducere.
Mi-am dorit mult să vin în întâmpinarea sighetenilor și indirect a maramureșenilor care sunt nevoiți să parcurgă distanțe considerabile pentru accesarea unor servicii publice. Mulțumesc d-lui prefect pentru susținere și implicare”, a declarat primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Vasile Moldovan.