.Ministerul Dezvoltării condus de ministrul PNL Adrian Veştea a semnat 132 de contracte pentru proiecte de infrastructură locală, cu autorități din 24 de județe.
Aceste investiții, cu o valoare totală de 1,76 miliarde lei, vizează modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă și canalizare, a stațiilor de pompare sau de epurare, înființarea sau extinderea sistemelor de distribuție a gazelor naturale, precum și construirea sau modernizarea unor poduri.
”Pe lista proiectelor semnate se află și trei proiecte din Maramureș, în valoare de peste 55 milioane de lei, care vizează extinderea și modernizarea rețelelor de alimentare cu apă în Comunele Coroieni și Bârsana. Aceste investiții vor avea un impact semnificativ în comunități, contribuind în mod direct la creșterea calității vieții maramureșenilor”, a declarat Călin Bota, deputat PNL Maramureș.