Concert excepțional de folk la Bastionul Măcelarilor

2 minute de citit
- Publicitate -

Vineri, 12 ianuarie 2024, începând cu ora 17:00, Bastionul Măcelarilor din Baia Mare va găzdui un concert folk de excepție.

Evenimentul ”Cântăm la Bastionul Măcelarilor” reprezintă o experiență muzicală captivantă, în care artiști și grupuri precum Focul Viu, Florin Ștefan Band – recital live ”Lira&Panflute”, Grup Folk Cuarț, cât și Grupul Folk al Școlii Populare de Artă Baia Mare, vor aduce publicului sunete autentice și versuri pline de semnificație.

De asemenea, cadrul spectaculos de la Bastionul Măcelarilor va fi acaparat de meșteri populari și producători locali, care vor aduce în atenția vizitatorilor bunătăți realizate cu dragoste în gospodăriile lor.

Până în acest moment, sute de oameni au participat în cadrul evenimentelor pe care le-am organizat la Bastionul Măcelarilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă. În cele cinci ediții anterioare am oferit publicului concerte excepționale de colinde, cu interpreți renumiți de muzică populară și grupuri de colindători de toate vârstele. Cea de-a șasea ediție este una de excepție, pe care o dedicăm publicului în semn de mulțumire pentru că au demonstrat că iubesc Maramureșul, unicitatea și diversitatea județului nostru”, a declarat Paul Habina, director executiv OMD Maramureș.

Acest eveniment este realizat de către Consiliul Judeţean Maramureş și Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș, alături de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut