Evenimentul popular-tradițional numit „Verjel” organizat în Dumbrăvița, în 6 ianuarie 2024, de praznicul Bobotezei, a reunit fiii satului, rudeniile și prietenii la joc și voie bună, la Centrul Cultural Dumbrăvița.
Organizatorii acestui eveniment au fost membrii Coralei bărbătești ai Parohiei Ortodoxe din localitate în colaborare cu primăria comunei Dumbrăvița.
La eveniment a fost prezent prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, și alte personalități iar atmosfera a fost întreținută de tânărul artist George Ciocotisan din Baia Sprie, împreună cu formația.
Starea de bine și momentele de veselie au fost aduse de maestrul comediei Sorin Tănase.
„Vă mulțumim tuturor celor care ați participat, precum și celor care s-au implicat în buna organizare a evenimentului!”, a transmis părintele paroh Bogdan Ciocotişan.