Gheorghe Șimon, deputat PSD: „Întâi Legea pensiilor și abia apoi softul de calcul. Așa este legal”

1 minute de citit
- Publicitate -

Camera Deputaților a adoptat noua lege a pensiilor, iar primii care au ieșit la „atac” au fost parlamentarii USR care au contestat inclusiv un articol din text, dar și faptul că softul necesar recalculării pensiilor nu ar exista încă.
„Softul pentru recalculare trebuie să aplice parametrii reglementați prin noua lege. Evident că acest soft nu poate exista din moment ce legea nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial. După publicarea legii, trebuie aprobate normele de aplicare, iar apoi, pe baza lor trebuie făcută achiziția publică pentru soft. Ar fi ilegal să se demareze achiziția publică fără a exista bază legală”, a punctat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.

Majorarea pensiilor se va face în două etape anul viitor: în ianuarie, când va fi indexată cu inflatia, o crestere de 13,8% , şi în septembrie, în prag de alegeri.

Suma estimată de guvern, 146 de miliarde de lei anul viitor, cu 25 de miliarde în plus fată de anul anul acesta.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut