Școala Populară de Artă Baia Mare – Premiul I la concursul național de colinde arhaice

1 minute de citit
- Publicitate -

Școala Populară de Artă, secție în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan” Maramureș, a obținut locul I la concursul național organizat în cadrul proiectului cultural ”Recuperări și restituiri –colinda tradițională în zone etnografice ale Transilvaniei”, care a avut loc în perioada 12-20 noiembrie 2023.
Alexandra Pop, Alexandra Țară, Iulia Ghiță, Iulia Vlad și Adela Dobrican, eleve ale Școlii Populare de Artă Baia Mare, coordonate de profesoarele Camelia Bolchiș, Codruța Lupșe, Mihaela Dan și Ramona Viezer, au interpretat colinda ”Coborât-a coborât”, respectând atât autenticitatea versurilor, cât și a muzicii, care le-a adus premiul I în cadrul concursului de interpretare colinde.

În același timp, s-a acordat o atenție deosebită costumelor și decorului, astfel încât toate detaliile
acțiunii să susțină scopul proiectului.

Scopul proiectului este acela de a promova colindele tradiționale transilvănene din Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Covasna, Harghita, ca element imaterial al patrimoniului cultural UNESCO.

Pentru a bucura un public cât mai larg, colindul arhaic ”Asta-i sara de Crăciun!”, va fi publicat pe pagina de Facebook a Școlii Populare de Artă din Baia Mare în data de 24 decembrie 2023.

Proiectul a fost realizat de Fundația Culturală Terrarmonia, cu sprijinul Fondului Cultural Național.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut