86 de eșantioane minerale din Maramureș au fost expuse la Tulcea

2 minute de citit
- Publicitate -

Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea au marcat un moment deosebit în colaborarea lor instituțională, prin organizarea expoziției temporare „Magia cristalelor”, al cărei vernisaj a avut loc în data de 17 iulie, la sediul instituției muzeale din Tulcea.

Evenimentul celebrează 20 de ani de colaborare între cele două instituții, o colaborare bazată pe promovarea patrimoniului natural și pe valorificarea colecțiilor muzeale prin intermediul expozițiilor itinerante și al proiectelor culturale comune.

Expoziția „Magia cristalelor” reprezintă cea de-a cincea expoziție organizată de muzeul băimărean la sediul instituției partenere din Tulcea, reflectând continuitatea și soliditatea colaborării dintre cele două muzee. De-a lungul timpului, acest parteneriat s-a concretizat prin numeroase schimburi expoziționale și activități științifice.

Astfel, în anul 2016, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea a organizat, cu sprijinul muzeului nostru, o expoziție găzduită la Baia Mare, iar în 2017, specialiștii Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare au participat la Simpozionul Internațional „Conservarea patrimoniului natural și peisagistic, premisă a dezvoltării durabile”, desfășurat la Tulcea în perioada 28–30 septembrie, unde au prezentat două lucrări științifice.

„Expoziția reunește 86 de eșantioane minerale din patrimoniul Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, reprezentând unele dintre cele mai spectaculoase „flori de mină” provenite din regiunea minieră Baia Mare. Selecția cuprinde piese remarcabile prin dimensiunea cristalelor, diversitatea formelor cristalografice, varietatea cromatică și compoziția asociațiilor, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi frumusețea și complexitatea lumii mineralelor.

Toate exponatele provin din fostele exploatări miniere din Munții Oaș, Gutâi și Țibleș – Baia Sprie, Băiuț, Cavnic, Dealul Crucii, Herja, Ilba, Nistru, Săsar, Șuior și Turț – zone care au făcut din Baia Mare una dintre cele mai cunoscute regiuni mineralogice. Aceste cristale au fost descoperite de-a lungul timpului de către mineri în cavități naturale numite geode, adevărate „incubatoare” ale cristalelor, formate în interiorul zăcămintelor”, arată Muzeul Județean de Mineralogie.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut