56 de ani de tradiţie: Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” a avut loc a treia zi de Crăciun

2 minute de citit
- Publicitate -
În 27 decembrie, în centrul municipiului Sighetu Marmației a avut loc Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația”. Se împlinesc 56 de ani de când acest Festival reuşeşte să încânte publicul național şi internațional cu tradiţiile, costumele, colindele şi jocurile cu măşti, desfăşurate în satul maramureşean de la Crăciun şi până la Bobotează.
În cadrul evenimentului, alaiul colindătorilor au deschis oficial festivalul iar pe scenă au urcat grupuri de colindători din întreaga țară. Au încântat publicul cu muzică tradițională și colinde specifice zonei noastre grupul MA RA MU, Vlăduța Lupău și grupul IZA.
„Cea de-a 56-a ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă Marmația ne-a demonstrat și de această dată că Maramureșul este mai viu ca niciodată și că oamenii acestor locuri știu să-și prețuiască tradiția, portul și istoria, ca pe o moștemire sacră luată cu împrumut de la copiii nostri.
Le mulțumesc tuturor celor care au înțeles că pentru a duce mai departe acest patrimoniu sacru, avem nevoie de unii de alții și de implicarea tuturor celor cărora ne pasă.
Imaginile cu alaiul colindătorilor din: Vadu Izei, Onceşti, Dragomirești, Săpânţa, Bratca – Bihor, Clubul copiilor Sighetu Marmaţiei, Bârsana, Cununița Năzdrăvană – Satu Mare, Repedea, Berbești, Săliştea de Sus, Ruscova, Petrova, Vișeu de Jos, Școala de artă Gheorghe Chivu, Vatra Moldoviţei – Suceava, Ansamblul folcloric “Flori de Maramureş, Grupul Zestrea – Rogoz, Mlădițe Maramuresene – Baia Mare, Lăpuș , Călinești, Solotvino – Ucraina, Borca – Neamț, Tureac – Bistrița Năsăud, vă vor relata cel mai bine prima parte a zilei de azi, 27 decembrie 2024.
Vă mulțumesc, oameni frumoși ai Maramureșului!”, a transmis primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Vasile Moldovan.
MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut