500 de camere video, 300 de radare fixe și 1.000 de limitatoare de viteză ar urma să fie montate pe drumurile publice din România

1 minute de citit
- Publicitate -

Radarele fixe ar putea reveni pe drumurile din România în doi ani. CNAIR a lansat în licitație contractul pentru montarea de echipamente moderne pentru monitorizarea traficului, pe cele trei autostrăzi care pornesc din capitală, dar și pe tronsonul DN1 București-Ploiești. Este vorba despre radare fixe, panouri de informare, sisteme pentru monitorizarea traficului și controlul rovignetei, cântărirea din mers a camioanelor și stații meteo cu senzori de polei.

Contractul, în valoare de 112 milioane de lei, are o etapă de proiectare de șase luni și 18 luni pentru faza de execuție. Radare fixe au existat pe șoselele din România, însă procesul de scoatere din uz a început din 2009. Folosirea lor a fost suspendată din cauza unor probleme în contractele de atribuire și achiziție a dispozitivelor.

Este vorba nu numai de radare, ci de un sistem mai complex care va verifica toate abaterile sau majoritatea abaterilor de la conduita rutieră: depășirea vitezei, șicanările în trafic, depășirile hazardate, opririle în zone interzise sau staționările pe perioade mai lungi de timp, de exemplu pe banda de urgență mai mult decât este necesar

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut