39 de unități de învățământ din Maramureș au participat la proiectul „Creștem și ne dezvoltăm prin povești”

2 minute de citit
- Publicitate -

În data de 17 iunie, a avut loc în Sala de Conferințe, activitatea din cadrul proiectului educațional județean „Creștem și ne dezvoltăm prin povești”. Acesta reprezintă o multitudine de activități specifice ciclului preșcolar, de la grupa mică la grupa mare, care îmbină dezvoltarea socio-emoțională și a limbajului prin intermediul poveștilor terapeutice. Scopul acestui proiect a fost de a îmbina activitatea școlară cu partea artistică a copiilor participanți, precizează Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare.

Concursul, organizat în urma proiectului, a constat în 3 secțiuni: colaj, pictură și desen, iar copiii au putut să exprime prin artă ceea ce au simțit în urma poveștilor relatate în grădiniță. Au participat 39 de unități de învățământ și 82 de cadre didactice din Județul Maramureș.

Instituțiile implicate în proiect au fost: Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, CJRAE Maramureș, GPP Nr.10 Baia Mare, GPP Nr.12 Sighetu Marmației. Iar cadrele didactice implicate au fost: Oana Elena Nechita – coordonator CSES CJRAE MM, Domnița Alina Pralea – director CJRAE MM, Ioana Măhălean – director GPP Nr.10 Baia Mare, Adela Codrea – director GPP Nr.12 Sighetu Marmației, Andreea Țiplea – prof. înv. preșcolar GPP Nr.12, Claudia Julean – prof. consilier școlar, Victoria Florian – prof. consilier școlar, Bianca Bledea Borca – prof. logoped, Flavia Buga – prof. logoped, Alexandrina Botiș – prof. înv. preșcolar GPP Nr.10, Adriana Moldovan – prof. înv. preșcolar GPP Nr.10, Iudit Silaghi – prof. înv. preșcolar GPP Nr.10.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut