Consiliul Județean Maramureș a alocat 3,5 milioane de lei pentru demararea lucrărilor de reconstrucție a podului de la Rogoz, investiție inclusă distinct în bugetul județului pentru acest an.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, care a precizat că proiectul reprezintă una dintre prioritățile administrației județene.
Pe lângă această investiție, în buget au fost prevăzuți 22,5 milioane de lei pentru reparațiile curente efectuate de Societatea Drumuri și Poduri Maramureș.
„Pentru Societatea Drumuri și Poduri Maramureș am prevăzut 22,5 milioane de lei pentru reparații curente și, separat, 3,5 milioane de lei pentru începerea reconstrucției podului de la Rogoz. Am ales să evidențiem distinct această investiție pentru că vorbim despre un pod care nu mai suportă amânare”, a declarat Gabriel Zetea.
Potrivit acestuia, administrația județeană urmărește și obținerea unui sprijin financiar din partea Guvernului pentru finalizarea investiției într-un termen cât mai scurt.
„Este responsabilitatea noastră să intervenim înainte să se întâmple o tragedie. În paralel, sperăm ca Guvernul României să sprijine acest proiect prin fonduri suplimentare, astfel încât reconstrucția să poată fi dusă la bun sfârșit cât mai repede”, a mai afirmat președintele Consiliului Județean Maramureș.
MaramuresOnline.ro















