30 de persoane cu dizabilități și familiile acestora, sprijinite să își dezvolte competențele digitale și abilitățile pentru o viață independentă

2 minute de citit
- Publicitate -

Asociația Esperando implementează, în perioada 1 august – 31 octombrie 2026, proiectul „Viață Independentă și Competențe Digitale”, destinat persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora.

Proiectul este finanțat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, în cadrul secțiunii dedicate proiectelor ONG în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități. Valoarea solicitată pentru implementarea proiectului este de 146.520 de lei.

Programul se adresează unui număr de 30 de beneficiari, dintre care 15 persoane cu dizabilități și 15 părinți sau aparținători. Obiectivul este creșterea autonomiei și a incluziunii sociale prin dezvoltarea competențelor digitale, sociale și de viață independentă.

Pe parcursul celor trei luni, beneficiarii vor participa la ateliere de competențe digitale, unde vor învăța să utilizeze calculatorul, telefonul inteligent, internetul și serviciile publice online. Vor fi prezentate și instrumente de accesibilitate digitală.

Un alt component al proiectului îl reprezintă atelierele pentru viață independentă, axate pe educație financiară, gestionarea bugetului personal, drepturile persoanelor cu dizabilități, dezvoltare personală și accesarea serviciilor comunitare.

Programul include și activități sportive și recreative adaptate, menite să contribuie la integrarea socială, dezvoltarea abilităților motrice și creșterea încrederii în sine.

În paralel, Asociația Esperando va organiza sesiuni de informare și conștientizare pentru reprezentanți ai școlilor, ONG-urilor și instituțiilor publice locale. Temele abordate vor viza accesibilitatea informațională, comunicarea cu persoanele cu dizabilități, eliminarea barierelor de acces și promovarea incluziunii sociale.

Unul dintre momentele proiectului va fi o tabără recreativă la mare, destinată celor 30 de beneficiari. Activitatea urmărește îmbunătățirea stării de bine și reducerea riscului de izolare și marginalizare.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut