26 februarie 1891 – Constituirea Societății Arhitecților Români

În anul 1864, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu, ministru de stat la Departamentul de Interne, Agricultură şi Lucrări Publice, domnitorul Alexandru Ioan Cuza „dă Înalta Approbare” pe „Regulamentulu pentru organisarea Serviciului de Architectură allu Bastimenteloru Civile”.

Doi ani mai târziu, în anul 1866, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza este obligat să abdice. Principele Carol de Hohenzollern este ales domnitor şi, din 10 mai 1866, începe o domnie lungă şi rodnică.

În 1874, nou-înfiinţata Comisie a monumentelor publice instituie un regulament „pentru a clasa şi a conserva monumentele noastre publice, având ca preşedinte pe ministrul instrucţiunii și cultelor”, iar în 1876, se înfiinţează o vremelnică „Societate de Ingineri şi Arhitecţi”, sub preşedinţia arhitectului Alexandru Orăscu.

Ca o consecinţă a războiului ruso-româno-turc din 1877-1878 şi a obţinerii independenţei de stat (9 mai 1877), România este proclamată regat, iar principele Carol este încoronat ca primul rege al ţării. Începe un proces accelerat de modernizare în sens european a României.

În 1882, V. A. Urechia întocmeşte un proiect de lege pentru conservarea monumentelor publice şi doi ani mai târziu, sub îngrijirea arhitectului I. N. Socolescu, apare publicaţia „Analele Arhitecturei și ale Artelor cu care se leagă”.

În 26 februarie 1891, se constituie SOCIETATEA ARHITECŢILOR ROMÂNI, cu 24 membri, sub președinția arh. Alexandru Orăscu. Printre fondatori sunt arhitecții Carol Beneş, Mihail Capuţineanu, George Duca, Grigore Cerchez, George Sterian, I. Socolescu, T. Socolescu, Felix Xenopol, Alexandru Săvulescu ş.a.

Coagularea profesiei arhitecturale într-o „Societate” se înscrie în evoluţia energică din a doua jumătate a secolului al XIX-lea care a adus în avanscena vieții publice românești activitatea universitară, personalitățile și îndeletnicirile intelectuale. Într-un răstimp istoricește scurt – de cinci decenii – se construiesc marile instituții culturale: Teatrul „cel Mare” – Teatrul Național pe Calea Victoriei, Universitatea din București, Ateneul Român, Facultatea de Ştiinţe Medicale, Școala de Poduri și Șosele – viitoarea Politehnică bucureșteană și Fundația Carol I, dar și reședințe ample. Se trasează bulevardele principale, străzile sunt pavate cu piatră cubică, se construiesc instalații și amenajări de civilizație urbană modernă. Edificiile marilor instituții de cultură devin repere ale Bucureştiului european. Orașul e cartat și dotat cu un plan cadastral bine făcut.

Prin efortul lui Ion Mincu și al discipolilor săi, arhitectura de expresie naţională este preluată în construcția instituțiilor statului. Carol Davila, Nicolae Kretzulescu, Constantin Esarcu, Emil Bacaloglu înfiinţează Societatea de Ştiinţe Naturale; ia ființă Societatea Ateneul Român, care va construi Ateneul ca un templu al ştiinţelor și artelor.

Sub impulsul lui Theodor Aman, Carol Popp de Szathmári și Carol Storck artele plastice de tip european sunt prezente în expoziții periodice și se organizează învăţământul superior de arte. Se constituie societăți de filarmonică, știinţe fizico-naturale, de bele-arte, de istorie.

Societatea Literară Română se transformă în Academia Română și înființează celebra sa bibliotecă. Grigore Antipa organizează Muzeul de Științele Naturii. Simion Mehedinți inițiază învăţământul superior de geografie. Sunt construite mari licee, inclusiv Școala Centrală de Fete. Ziariștii au congrese proprii. Apar librăriile, editurile și tipografiile de carte, funcționează primele cluburi sportive (tir, velocipede), se dezvoltă telefonia urbană.