Există oameni care pleacă dintre noi discret, fără zgomot, dar care nu dispar niciodată. Pentru că rămân în ceea ce au clădit, în oamenii pe care i-au format, în ideile pe care le-au așezat în lume ca temei. Un astfel de om a fost Dorel Cherecheş. Au trecut 24 de ani de când Maramureșul l-a pierdut, dar nicio amintire nu s-a stins. Poate pentru că, în felul lui, a rămas viu în fiecare pădure, în fiecare generație de studenți și în fiecare om care l-a cunoscut. Într-o lume în care se vorbește tot mai puțin despre onoare, caracter, dăruire, numele lui Dorel Cherecheș continuă să fie un reper. Nu pentru că i s-ar fi ridicat statui. Nu pentru că ar fi cerut glorie. Ci pentru că a trăit simplu, dar emblematic. În adevăr, în lucru bine făcut, în respect pentru oameni și natură.
În 9 noiembrie 2001, la margine de codru, locul care i-a fost ideal și destin, s-a oprit un drum. Un drum prea scurt, dar întotdeauna în urcuș. Profesor universitar, doctor în silvicultură, prorector, autor de cărți și studii, pionier al învățământului silvic maramureșean, toate acestea sunt doar cuvinte, dacă nu le însoțim de sensul lor. Muncă, rigoare, viziune, dragoste pentru viitor.
Pentru că pădurea e viitor, asta a repetat Dorel Cherecheș toată viața. Și poate că astăzi, când tăierile ilegale, criza climatică și nepăsarea ne sapă temelia, înțelegem mai bine cât de profetice au fost vorbele lui.
A iubit Baia Mare și oamenii ei. A ridicat nu doar modele, ci moduri de a fi. Nu a vorbit despre onoare, a trăit-o. Nu a predat despre etică, a demonstrat-o. Nu a cerut respect, l-a inspirat. Și poate aici e miezul. A fost un om bun, dar nu un om comod. A fost vertical, chiar și atunci când acest lucru costa. A fost corect, chiar și când alții n-au fost. Și nu a coborât niciodată fruntea, nici în fața neputinței, nici în fața răutății, nici în fața pierderii.
Astăzi, familia lui, soția sa, dr. Viorica Cherecheș, fiul său Cătălin împreună cu soția Tabita, dar și întreaga comunitate care i-a purtat respect, nu îl comemorează prin tăcere, ci prin continuitate. Prin Fundația care-i poartă numele. Prin fapte făcute în numele său. Prin valori duse mai departe, nu doar povestite. Pentru că pe oamenii ca el nu îi onorezi cu coroane. Îi onorezi continuându-le lecția. Într-o lume în care timpul pare grăbit să șteargă tot, există amintiri care refuză să fie îngropate. Pentru că sunt încă necesare. Iar Dorel Cherecheș este una dintre ele.
Nu avem nevoie de o dată aniversară ca să ne amintim de el. Dar o avem. Și ne obligă la ceva. Să ne întrebăm ce am făcut noi cu moștenirea pe care el ne-a lăsat-o. Cu pădurea. Cu demnitatea. Cu oamenii. Dacă astăzi, măcar pentru o clipă, ridicăm privirea din zgomot și ne aducem aminte de un OM care a făcut bine fără să ceară aplauze, înseamnă că n-a plecat degeaba.
Să-i fie memoria binecuvântată. Iar nouă, conștiința trează.
Maramures Online.ro