219 candidați au participat în Maramureș la examenul național pentru definitivare

1 minute de citit
- Publicitate -

Astăzi, 24 iulie, a avut loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2024). În centrul de examen organizat la Colegiul Tehnic „George Barițiu” Baia Mare au participat 219 candidați, din totalul de 231 de candidați înscriși. Au absentat 12 candidați.

Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel național pe discipline.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 30 iulie, în centrele de examen și pe pagina dedicată. Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 30 iulie (până la ora 20:00) și 31 iulie (până la ora 12:00). Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat în data de 6 august.

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin accederea la definitivarea în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult 3 ori.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut