21 Ianuarie, Ziua Internațională a Îmbrățișărilor! 

2 minute de citit
- Publicitate -
Îmbrăţişarea este cea mai sinceră manifestare a iubirii. Indiferent de vârsta pe care o avem, cu toții avem nevoie de o îmbrățișare.
Ziua Internațională a Îmbrățișării este sărbătorită în fiecare an, pe 21 ianuarie. Sărbătoarea datează din anul 1986 și a fost inițiată de pastorul Kevin Zaborney, din statul american Michigan. Sărbătoarea a devenit în scurt timp un eveniment popular în foarte multe țări, îmbrățișarea fiind unul dintre cele mai simple moduri de a arăta iubire şi afecțiune.
Potrivit specialiștilor, luna Ianuarie este mai puțin fericită pentru multă lume, iar a treia zi de luni după noul an este considerată cea mai tristă zi. Apar situaţii în care multe persoane suferă de depresie, anxietate după perioada frumoasă de sărbători și vacanță, iar pe lângă toate acestea, mai trebuie să se și adapteze la sarcinile de rutină, obligații sau job.
Când îmbrățișăm persoane dragi, animăluțe iubite sau chiar copaci (este cunoscută terapia prin îmbrățișările copacilor), se produce o scădere a oxitocina -hormonul stresului, în creier. Iar aceasta duce la o scădere a presiunii sângelui și ameliorează simptomele depresiei. Scade cantitatea de cortizol din sânge, iar reacțiile biochimice şi fiziologice la îmbrăţisare, pot duce la îmbunătăţirea competenţelor sociale (comunicare, reducerea sentimentelor de jenă, asertivitate) şi creşterea sentimentului de încredere.

Îmbrățişarea trebuie să dureze mai mult de 9 secunde pentru a se produce aceste efecte iar recomandarea specialiștilor este ca ea să dureze 30 de secunde.

Așa că, haideți să ne îmbrățișăm mai des persoanele iubite și să împărțim bucurie celor din jur!

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut