44 de școli din Baia Mare vor beneficia de mobilier modern în valoare de 20 milioane lei datorită unei investiții derulată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Aceleași școli vor fi dotate și cu echipamente IT, care vor fi instalate până la debutul noului an școlar.
”Investim peste 20.000.000 de lei pentru mobilier școlar modern în 44 de școli din Baia Mare! Am finalizat procedura de achiziție pentru cele două loturi, iar în zilele următoare vom semna contractele pentru furnizarea acestuia. Așa cum v-am obișnuit, fac tot ceea ce spun! Am anunțat zilele trecute semnarea celor 5 contracte din 7 pentru dotarea a 44 de unități de învățământ din Baia Mare cu echipamente IT, iar ieri ne-a fost furnizată prima tranșă de astfel de echipamente. Până la începerea noului an școlar, vor fi instalate și gata pentru a fi folosite.
Aceleași unități de învățământ urmează să beneficieze și de mobilier școlar modern. Mi-aș fi dorit să avem deja și aceste dotări în școli, însă procedurile au fost îngreunate. Cu toate acestea, m-am zbătut alături de colegii mei din Primărie să finalizăm cu celeritate pașii necesari, în pofida birocrației, și am reușit să finalizăm procedura de achiziție.
În zilele următoare vom semna contractele cu furnizorul desemnat câstigător în urma licitației și am primit garanții că, până la finalul anului, ne va fi livrat și mobilierul. Prima tranșă va fi furnizată până la 1 septembrie, iar din aceasta vor face parte și elementele de mobilier necesare pentru cele două cămine din cadrul Colegiului Tehnic „Transilvania”, astfel încât elevii noului campus să beneficieze de condiții optime de cazare.
Valoarea investiției se ridică la peste 20 de milioane de lei, iar finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Dotăm cu mobilier școlar modern 851 de săli de clasă, 36 de săli de sport, 22 de laboratoare de informatică destinate ciclului gimnazial și liceal, 9 laboratoare de informatică destinate ciclului preșcolar, 7 laboratoare de informatică destinate unităților de învățământ din rețeaua IPT, 30 de laboratoare multidisciplinare (fizică, chimie, biologie), 29 de cabinete școlare și 7 ateliere de practică.
Vom continua să investim în educație, pentru a le oferi cele mai bune condiții elevilor băimăreni. Vom continua să depunem eforturi să reabilităm și să dotăm grădinițele, școlile și liceele din oraș. Infrastructura modernă pe care o punem la dispoziție trebuie să fie însoțită, însă, și de servicii educaționale de calitate. Am speranța că și conducerile unităților de învățământ, și cadrele didactice înțeleg acest lucru și vor depune, la rândul lor, eforturi constante în această direcție”, a spus primarul Doru Dăncuș.