Pe data de 2 iulie 2023, creștin-ortodocșii îl prăznuiesc pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.
Nu există român care să nu fi auzit de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Faima lui a trecut hotarele țării, acesta fiind unul dintre cei mai mari si celebri conducători ai vremii lui.
Binecredinciosul Ștefan s-a născut în anul 1433, în localitatea Borzești, ca fiu al lui Bogdan al II-lea (domn al Moldovei între anii 1449-1451), din familia domnitoare moldoveană a Mușatinilor și al Mariei (Oltea). Este silit să fugă din Moldova în octombrie 1451, când tatăl său este ucis, la Reuseni, de Petru al III-lea Aron. A fost uns domnitor al Moldovei de către Mitropolitul Teoctist în anul 1457 și a domnit 47 ani. Domnia voievodului moldovean a avut loc într-o perioadă foarte dificilă pentru țară, pentru Europa și întreaga creștinătate. Pericolul major extern era reprezentat de politica de expansiune otomană.
În acele vremuri, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a repurtat victorii răsunătoare împotriva turcilor. Cea mai importantă victorie asupra turcilor Ștefan a obținut-o miraculos la Podul Înalt, lângă Vaslui, în 10 ianuarie 1475.
După propria sa mărturie, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a purtat 36 de bătălii, din care a câștigat 34. Victoriile răsunătoare împotriva regilor Ungariei (Baia, 1467) și Poloniei (Codrii Cosminului, 1497) au condus la stabilirea unor noi raporturi cu aceste state. Singurele înfrângeri au fost cele de la Chilia (1462) și Războieni-Valea Albă (1476). Și în cazul înfrângerilor, Ștefan cel Mare a dovedit o profundă conștiință duhovnicească: ”a stat în voința lui Dumnezeu, ca să mă pedepsească pentru păcate și lăudat să fie numele Său”.
De aceea, istoria mărturisește că Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a trăit nu pentru sine, ci pentru țara și credința întregului popor. El aducea mulțumiri și laudă lui Dumnezeu, nu numai atunci când biruia, ci și atunci când era biruit, fiind pentru noi un mare dascăl al pocăinței.
Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a fost un om al pocăinței și al rugăciunii: el a simțit permanent nevoia să se roage, să se încredințeze, el și familia sa, împreună cu cei vii și cu cei morți, rugăciunilor părinților sfințiți din sfintele biserici ctitorite de el, pe care-i numea rugătorii noștri.
Întreaga sa viață Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a trăit sub povața permanentă a părintelui său duhovnicesc, Sfântul Daniil Sihastrul, căruia i-a arătat toată ascultarea și cinstea cuvenită.
Sfântul Voievod Ștefan cel Mare „s-a strămutat la lăcașurile de veci” la 2 iulie 1504 și a fost îngropat în biserica Mănăstirii Putna, fiind plâns de întreg poporul, cum consemnează cronicarul: „iar pe Ștefan Vodă l-a îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire, în Putna, care era de dânsul zidită”.
A fost plâns de întreg poporul și de tot pământul Moldovei, cum se spune și azi în cântarea populară: „Plânge dealul/ Plânge valea/ Plâng pădurile bătrâne./ Și norodu-n hohot plânge/ Cui ne lași pe noi, Stăpâne?”