Comuna Băsești va fi marți, 1 august 2023, gazda unuia dintre cele mai importante evenimente ale judeţului Maramureş care marchează şi cinsteşte memoria tribunului Marii Uniri, George Pop de Băseşti.
Evenimentul cultural „188 de ani de la nașterea Bătrânului Nației, George Pop de Băsești” va debuta la ora 10:00 cu oficierea Sfintei Liturghii la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Bășesti. Programul evenimentului va continua cu vizita la „Teiul Unirii” și depunerea de coroane la bustul lui George Pop de Băsești, după care publicul prezent va putea urmări defilarea Gărzii de Onoare.
În cea de-a doua parte a zilei, manifestările vor avea loc la Casa Memorială „George Pop de Băsești”, unde se va desfășura un simpozion dedicat marelui înaintaș, în cadrul căruia vor lua cuvântul Lucia Pop, muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, prof. Aurora Pușcaș, strănepoata lui George Pop de Băsești și coordonatoarea liceelor din județul Maramureș aflate sub patronajul spiritual al marelui tribun, și dr. Marin Pop, șef secție Muzeografie – muzee locale în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă – Zalău.
Nu vor lipsi nici momentele artistice susținute de Corul Bărbătesc din Finteușu Mare, Călușarii din Băsești, Corul Plugarilor din Băsești și Corul „Dor Moroșan” din cadrul Liceului Teoretic „George Pop de Băsești” Sighetu Marmației.
Manifestările se vor încheia cu prezentarea Casei Memoriale „George Pop de Băsești” și vizitarea expoziției „George Pop de Băsești și Gazeta Transilvaniei”, organizată de Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov.
Evenimentul cultural „188 de ani de la nașterea Bătrânului Nației, George Pop de Băsești” va fi deschis publicului, fiind un punct de întâlnire pentru toți cei care doresc să aducă un omagiu marelui om politic și să rememoreze file importante din istoria neamului românesc.