Astăzi, 10 iunie, 15 agenți de poliție, absolvenți ai Școlilor de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina și „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca, și-au început activitatea în cadrul structurilor de ordine publică și poliție rutieră din Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș.
Noii polițiști au fost repartizați pe locurile vacante în funcție de media finală obținută la absolvirea perioadei de școlarizare, cea mai mare medie fiind 9,77, iar cea mai mică fiind 9,05.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și șeful Serviciului Resurse Umane i-au întâmpinat pe noii colegi, cărora le-au fost evidențiate valorile și principiile care guvernează profesia de polițist.
În cele ce urmează, cei 15 agenți de poliție vor participa la un stagiu de pregătire practică sub coordonarea Serviciului de Pregătire Profesională, vizând dezvoltarea deprinderilor în cele ce privesc tactica polițienească, intervenția la evenimente, tragerea cu armamentul, autoapărarea și conducerea autovehiculelor de serviciu.
Totodată, pe parcursul a 6 luni, tinerii polițiști vor parcurge o perioadă de tutelă profesională, în care vor desfășura activități alături de polițiști cu experiență, pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a-și consolida cunoștințele necesare exercitării atribuțiilor de serviciu.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș le urează tinerilor polițiști mult succes în noul lor parcurs profesional și îi asigură de întreaga susținere pentru atingerea obiectivelor în carieră