Sfântul Sfinţit Mucenic Lucian este pomenit în calendarul creştin ortodox la 15 octombrie.
Sfântul Lucian provenea dintr-o familie bogată din Samosata, Siria. A rămas orfan de la vârsta de 12 ani şi din copilărie a ales viaţa strâmtă şi aspră a celor care se mângâia întotdeauna cu gândirea la Dumnezeu.
Se obişnuise din tinereţe să nu bea vin, ci numai apă, primea hrană o dată pe zi, iar uneori toată săptămâna nu mânca nimic, iar hrana lui era numai pâine şi apă. Printr-o viaţă ca aceasta ajungând la adâncul înţelepciunii s-a învrednicit de rânduială preoţească şi a fost hirotonit în Antiohia.
În Antiohia a înfiinţat o şcoală catehetică renumită, iar printre cei care i-au frecventat cursurile a fost şi Sfântul Ioan Gură de Aur. O mare realizare a Sfântului Lucian a fost revizuirea Septuagintei (textul grecesc al Sfintei Scripturi).
Sfântul Mucenic Lucian a suferit moarte martirică în timpul lui Maximian Daia (305-313), în Nicomidia, după ce a vorbit despre Hristos Dumnezeu înaintea împăratului. Maximian auzise despre Sfântul Lucian că atât îi este de frumoasă faţa şi vorbele lui sunt atât de dulci, încât oricine, văzându-i cinstita lui faţă şi auzindu-i cuvintele, nu era cu putinţă ca să nu devină creştin. Din acest motiv, împăratul stătea la o oarecare distanţă, după o perdea, spre a nu fi atras la credinţa creştină de faţa şi de cuvintele Sfântului Lucian.
Atât de greu şi de cumplit erau chinuiţi creştinii, încât adus în Nicomidia, Sfântul Lucian a descoperit că mulţi dintre ei se ascundeau şi voiau să se lepede de creştinism. Pe toţi aceştia i-a sfătuit cu puternicul său cuvânt şi i-a întărit spunându-le să nu se teamă de cei care ucid trupul, pentru că sufletul nu-l pot ucide.
„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena”. (Matei 10; 28)
Când era în Capadocia, văzându-i pe ostaşi lepădându-se de Hristos de frica judecătorilor, le-a spus: „O! ce ruşine pentru voi, căci fiind ostaşi sănătatea voastră o puneţi întotdeauna pentru împăratul cel pământesc şi vremelnic, chiar sufletele voastre le puneţi pentru dânsul, iar pentru Hristos, Împăratul cel ceresc şi vrednic, n-aţi voit să staţi neclintiţi, nu numai că v-aţi cruţat, ci v-aţi şi lepădat de El. (…) Pentru deşartă slavă şi cinste v-aţi dat într-atât pierzării pe voi, iar pentru Domnul vostru, cel ce Şi-a dat Sângele Său pentru noi şi a gătit bunătăţile cele negrăite robilor Săi, n-aţi voit să răbdaţi puţin şi să împărăţiţi în veci cu El. Ruşinaţi-vă de pruncii cei mici şi de femeile cele neputincioase, ale căror inimi sunt mai viteze decât ale voastre, pentru că acelea rabdă bărbăteşte pentru Domnul lor şi s-au făcut ca bărbaţii, iar voi, temându-vă de chinuri, v-aţi făcut femei şi prunci mici. Ce se va întâmpla cu voi când vă va chema Hristos la judecata Sa?” (Vieţile Sfinţilor).