Pe 10 noiembrie 2009, România a pierdut una dintre cele mai importante figuri ale cinematografiei și teatrului său, actorul Gheorghe Dinică. Cunoscut pentru talentul său inegalabil și rolurile emblematice, Dinică a lăsat o amprentă de neșters în conștiința publicului românesc.
Gheorghe Dinică sa născut pe 1 ianuarie 1934, la Bucureşti. „Am fost un copil liber, năzdrăvan, curios, mai degrabă crescut de stradă și de prieteni decât de familie, iar sufletul și mintea mea de copil au memorat doar farmecul străzii și al jocurilor de puștani. Nici nu mai știu câte roluri am jucat cu trupa de amatori, zeci de personaje“, spunea actorul.
„Primul meu rol a fost cu o trupă de amatori de la Poștă, iar eu interpretam rolul locotenentului Stamatescu din spectacolul «Titanic-vals» de Tudor Mușatescu. Eram pe scenă și parcă visam. Nici nu știam ce se întâmplă cu mine. La un moment dat, m-au trezit niște aplauze din sală“, spunea marele Gheorghe Dinică.
A jucat în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative, motiv pentru care Horațiu Mălăele l-a supranumit „cel mai mare «rău» al cinematografiei românești”.
În ciuda imaginii de „personaj negativ” pe care și-a creat-o, viața sa personală și dragostea pentru artă au făcut din Gheorghe Dinică un adevărat simbol al culturii române.
Printre cele mai cunoscute roluri ale lui Gheorghe Dinică se numără interpretarea lui Cațavencu în „O scrisoare pierdută”, Pepe din filmul „Filantropica”, Lăscărică din „Cu mâinile curate”, dar și Aurică Fieraru din serialele „Inimă de țigan” și „Regina”.
Fanii săi își amintesc cu drag replici celebre ale maestrului, cum ar fi: „Nu trage dom’ Semaca! Sunt eu, Lăscărică!” sau „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană”, replici care au intrat în folclorul urban și sunt citate și astăzi.