13 tineri din Maramureș au participat la un proiect Erasmus+ în Franța, departamentul Cantal.

2 minute de citit
- Publicitate -
În perioada 4-11 august un grup de 13 tineri din Maramureș a participat la un proiect Erasmus+ (schimb de tineri) în Franța, departamentul Cantal.
Acest proiect este parte din colaborarea dintre județul Maramureș și departamentul Cantal și continuarea proiectului care a avut loc în august 2023 în Ocna Șugatag, România.
În cadrul activităților de anul trecut a fost stabilit planul viitoarei colaborări și tinerii francezi și români au elaborat, scris și aplicat, respectiv au obținut o finanțare pentru proiectul MATAL 2024, Odisee culturală.
„Agenda noastră a fost plină de activități interesante: excursii în natură, vizitarea unor localități plini de istorie, întâlnire cu reprezentanții autoritățile publice regionale, descoperirea producătorilor și artiștilor locali și organizarea unui bal tradițional cu muzică și dansuri populare din cele două regiuni partenere, la locația unde am fost cazați, domeniul Gravieres.
Sperăm că astfel de schimburi care au la bază similitudinile culturale, lingvistice și sociale dintre cele două regiuni să continue și în viitor, diseminarea și promovarea valorilor europene precum solidaritatea și toleranța fiind importante în contextul actual”, au spus participanţii de la Europe Direct Maramureş.
Participarea tinerilor la acest proiect a fost facilitată de două organizații non-guvernamentale: Murathenes (FR) și Team For Youth (RO) și sprijinite de Consiliul Județean Maramureș, Consiliul Departamentului Cantal și centrele de informare EUROPE DIRECT Maramureș și EUROPE DIRECT Cantal.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut