1137 de candidați în Maramureș la concursul de ocupare a posturilor didactice

2 minute de citit
- Publicitate -

Miercuri, 17 iulie 2024, se va desfășura proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor/ catedrelor didactice vacante/rezervate din unitățile de învățământ preuniversitar sesiunea 2024.

În județul Maramureș, proba scrisă se organizează pentru 60 de discipline, în 2 centre de concurs, pentru 1137 de candidați, după cum urmează:

-Centrul nr. 1: Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare (31 de discipline, 647 candidați);
-Centrul nr. 2: Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare (29 de discipline, 490 de candidați).

„Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a întreprins câteva măsuri pentru desfășurarea în bune condiții a probei scrise, ținând cont de temperaturile ridicate anunțate de prognozele meteo și pentru reducerea disconfortului termic al candidaților.

Astfel, s-au achiziționat ventilatoare pentru toate sălile de concurs. Va fi asigurată apă potabilă candidaților și asistență medicală pe durata desfășurării probei scrise, iar candidații au voie în sala de concurs cu miniventilatoare proprii și sticle de apă.

Eforturile Inspectoratului Școlar Județean Maramureș pentru desfășurarea în bune condiții a concursului sunt susținute de instituțiile publice abilitate, cărora le-am cerut sprijinul: Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică a Judeţului Maramureş, Primăria Municipiului Baia Mare, ISU Maramureș, Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș, Prefectul județului Maramureș, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Pintea Viteazul” Maramureş, SC Electrica SA Baia Mare, operatori de cablu”, arată ISJ Maramureș.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut