AJF Maramureș organizează în perioada 30 octombrie – 4 noiembrie 2023 memorialele ,,Gheorghe Ola” și ,,Gheorghe Ene”, competiții care se adresează copiilor născuți în anul 2014 (Gheorghe Ola) și 2015 (Gheorghe Ene).
În 30 şi 31 octombrie 2023, au participat în Baia Mare 11 echipe la Memorialul ”Gheorghe Ola”, competiție organizată de Asociația Județeană de Fotbal Maramureș și dedicată copiilor născuți în 2014.
Viitorul, CS Minaur și CS Marta, toate trei din Baia Mare, alături de echipele din Seini și Ocna Șugatag au făcut parte din Grupa A. Dr Browns, Sporting, Minerul, toate din Baia Mare, alături de Viitorul Sighet, Progresul Șomcuta Mare și Academia ”Emeric Dembroschi” Sighetu Marmației au alcătuit Grupa B.
După 30 de meciuri disputate s-a stabilit și configurația podiumului. Pe locul 1 s-a clasat CS Marta Baia Mare, urmată pe 2 de Sporting Maramureș și pe 3 de Viitorul Sighet Marmației.
Toate echipele participante au primit diplome și câte două mingi. Ocupantele podiumului au fost răsplătite în plus cu trofee și medalii.
MaramuresOnline.ro