1 Iunie Împreună

1 minute de citit
- Publicitate -

Copii de la Şcolile Gimnaziale „Vasile Alecsandri” şi „Simion Bărnuţiu” Baia Mare, de la Grădiniţa cu program normal Nr.4 Baia Mare, dar şi de la Asociaţia Pirita Children,  români şi romi, au participat la evenimentul-concurs „1 Iunie Împreună”, un eveniment dedicat Zilei Internaţionale a Copilului organizat de Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Baia Mare.

Evenimentul a avut drept scop creşterea gradului de acceptare a diversităţii culturale între copii, prin participarea la activităţi culturale comune, dedicate tuturor copiilor, indiferent de etnie şi statut social.

Din programul evenimentul au făcut parte momente artistice spectaculoase dar şi un concurs de muzică, dans, teatru şi poezie. Toți copiii au fost premiați cu diplome și cadouri iar adulții au primit în dar talentul și zâmbetele celor mici.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut